Etichete

,

Ce nu e bun pentru străini, e bun pentru români

Aproape în fiecare zi aflăm despre încă un aliment sau produs care nu este sănătos, este cancerigen, nu este natural etc. Și ne întrebăm firesc, și totodată plini de frustrare, dar noi ce mai mâncăm? Dar noi cu ce să ne mai spălăm, dacă pasta de dinți e toxică, dacă deodorantul e cancerigen, dacă gelul de duș are parabeni, și lista poate continua. Nici măcar apa nu e bună, minerală, plată, îmbuteliată sau de la chiuvetă, sau din puțul bunicilor de la țară (da, în caz că nu știați, s-a demonstrat ”științific” că cică nici aia nu e bună). La tot acest asalt reacțiile sunt fie de tipul ”dacă mă iau după aștia ar trebui să mor de foame, de sete, sau să nu mai folosesc nici un produs cosmetic” așa că fac tot ca până acum (asta aș descrie ca atunci când e o avalanșă de lucruri negative și nu știi cum să le faci față, și alegi într-un final să nu faci față la nici unul) SAU reacții de tipul ”control freak”, care monitorizează orice ajunge în farfurie, mănâncă numai de pe rafturile bio, cumpără n instalații de purificare a apei, a aerului, de dezinfectare, etc (mai rar așa ce e drept).

Problema cu toate aceste lucruri este că devine din ce în ce mai greu să filtrezi informațiile cu adevărat importante (de genul legumelor și fructelor modifcate genetic) care într-adevăr ar trebui să ne afecteze comportamentul de consum, de acele bombe mediatice menite să ne facă să nu mai consumăm produsul X ci produsul Y. De aceea e important să apelăm și la logica noastră, are sens ce zic ăștia? Sau e doar marketing? Am mai întâlnit și gândirea de genul ”ce era bun sau ceea ce se făcea pe vremea părinților/bunicilor trebuie să fie valabil și azi”, care în alte circumstanțe ar fi perfect valabilă, dar nu în lumea în care trăim azi, și care nu mai seamănă deloc cu cea de atunci.

Fragmentul ce urmează este preluat (vedeți mai jos sursa), însă mi s-a părut interesant, și după logica mea face parte din acele informații pertinente care ar trebui să ne pună pe gânduri, și eventual să și reacționăm. Trebuie să știm ce ne punem în farfurii!

”România nu importă cartof de cea mai bună calitate, ci reziduuri pe care Olanda sau Germania le elimină de la consum sau de la plantare. Reziduuri nu înseamnă neapărat cartof depreciat, ci acel cartof care depăşeste standardele de mărime în UE şi care în ţările occidentale nu se consumă pentru alimentaţia umană, ci doar în hrana animalelor.

Peste 20% din cartofii consumaţi în România, în special importaţi din Germania, Olanda, Franţa şi Belgia, au fost, de fapt, excluşi de la consumul uman în ţara de origine. Vorbim despre cei foarte mari, preferaţi, de fapt, în pieţele noastre. Puţini ştiu că în Occident, cartofii sub 3 cm în diametru şi cei mari, peste 6, sunt retraşi din start de la consum.

Faţă de cei medii, cei mici conţin cantităţi triple de solanină, o substanţă toxică dezvoltată sub coajă. Iar cei mari au 85% apă, faţă de 70% cât au cei medii, iar concentraţia de proteine şi aminoacizi este la jumătate.

Aşa că, cea mai bună e calea de mijloc, cartoful care-ţi încape în palmă. Ce aruncă vesticii însă, e numai bun de adus în România, cu bani puţini.

Gospodinele cumpără, aşadar, cartofi furajeri, fără să ştie că sunt fie toxici, fie nehrănitori. Şi, între timp, cei produşi de ţărani, mai ieftini, dar mai mici, ajung la gunoi.”

Sursa: Revista Ferma

Anunțuri